Populația plecată de la sate și stabilită în coloniile mahalalei Timișoarei cu loc de muncă în întreprinderi și la CFR a înmulțit numărul credincioșilor ortodocși români, acesta fiind elementul care a dorit să formeze parohii de sine stătătoare, așa cum au fost organizați în localitățile de unde au plecat.

Așa s-a înfiripat și ideea coloniștilor din Ronaț, de a deveni o parohie de sine stătătoare cu preot și organizare proprie. Printr-o adresă din 10 decembrie 1929, timbrată cu 2 timbre fiscale de 10 lei și de 1 leu, cu chipul Regelui Ferdinand, către Venerabilul Consiliu eparhial din Arad, coloniștii din Ronaț și-au arătat în scris dorința de a înființa parohia Ronaț, de sine stătătoare, prin dezlipirea de parohia comunei Mehala de care erau arondați.

Elementul românesc s-a înmulțit vizibil, încât direcțiunea CFR Timișoara a construit pentru muncitorii lor din Ronaț 4 pavilioane din cărămidă, acoperite cu țiglă pentru 96 locuințe familiale, care formau 85% români creștin-ortodocși, prin anul 1925.

Dorințele credincioșilor Parohiei Mehala nu au fost străine de doleanțele confraților din colonia Ronaț și, după multe discuții purtate mai bine de 2 ani, în ședința credincioșilor ortodocși români din Ronaț din 15 decembrie 1929 s-a hotărât înființarea unui post de preot pentru coloniștii din Ronaț. Preotul numit poate oficia slujbe religioase în Biserica parohiei Mehala, până își vor construi o biserică, iar în caz de nevoie să-l ajute pe preotul Ioan Plavoșin.

Prin ședința din 16 martie 1930, ținută în localul Școlii Primare din colonia Ronaț, aleșii credincioșilor din Colonia Ronaț se constituie și formează, în prezența protopopului Patriche Țiucra și a preotului paroh Ioan Plavoșin din Mehala, un Consiliu parohial provizoriu, format din 10 membri de drept, 5 supleanți și 2 epitropi, cu unanimitate de voturi.

Protopopul Țiucra comunică spre luare la cunoștință deciziile corporațiunilor din comuna Mehala pentru constituirea coloniei Ronaț în parohie de sine stătătoare, cu adresa nr. 59/28 ianuarie 1930, precum și decizia nr. 716/13 februarie 1929 a Venerabilului Consiliu eparhial ortodox român Arad privind înființarea Parohiei Ronaț.

În consfătuirea credincioșilor ortodocși români din parohia Ronaț, ținută într-o sală de la școala primară, s-au discutat următoarele subiecte: amenajarea capelei în sala mare de la grădiniță, cu solicitarea autorităților locale pentru autorizare; fixarea datei pentru instalarea preotului Ioan Jurma în data de 8 noiembrie 1931, de praznicul Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil.

Preotul Ioan Jurma, instalat în parohia Ronaț, conform PV 18 noiembrie 1931, își ia activitatea în mod serios și se îngrijește de buna organizare și înzestrare a parohiei, făcând o impresie bună credincioșilor și primind apreciere din partea protopopului Timișoarei, dr. Patriche Țiucra.

Preotul Ioan Jurma continuă să funcționeze ca paroh până în anul 1940, timp de 9 ani. Apoi îl urmează preoții:

Liviu Lărgeanu, până în anul 1945,

Andrei Bejan din 1945-1952,

Ladislau Teglașiu 1952-1956,

Iova Firca 1952-1953,

Arsenie Golumba 1953-1957,

Romulus Radu 1957-1958,

Dimitrie Botău 1958-1963,

Cornel Crăciunescu 1963-1987,

Nicolae Mircia 1987-2012,

Ciprian Pitic 2012-2014,

Timotei Sbera 2014 până în prezent.

În 8 ianuarie 1934 delegația prezintă domnului primar doleanțele credincioșilor de a primi un teren pentru biserică. În PV din 3 februarie 1935, punctul 3, se constată că demersurile pentru respectivul teren au rămas fără rezultat, urmând ca parohia să facă propuneri pentru teren. Insistențele credincioșilor pentru primirea unui teren pentru biserică sunt consemnate în PV din 11 aprilie 1937. În ședința Consiliului parohial din 24 februarie 1957 găsim ca președinte pe părintele Arsenie Golumba și ca secretar pe Romulus Radu, dezbătând contul de gestiune pe anul bugetar 1956. Venituri: 13500, iar în 3 martie 1957 este supus Adunării parohiale.

După al Doilea Război Mondial, Statul Român devine un stat ateist, supus stalinismului sovietic, care nu agrează zidirea de biserici, iar prin organizațiile administrative locale încurcă în așa fel lucrurile, încât să saboteze activitatea Bisericii.

Sfatul Popular Timișoara încurcă în așa fel zidirea bisericii, prin tot felul de schimbări de teren intravilan, oferind parohiei terenuri mărginașe și nepotrivite pentru zidirea bisericii. Parohia vine cu soluții pertinente, arătând că există un teren central, vis-à-vis de biserica romano-catolică.

Prin PV 6 din iulie 1957 al Consiliului parohial găsim o situație care arată că această comunitate de credincioși este compusă din 457 de familii cu un număr de 1475 suflete și numai 163 de copii. Fiecare familie să contribuie benevol cu 3 lei/an pentru susținerea parohiei. Se propune, de asemenea, să rămână un singur post de preot, iar al doilea să se desființeze, pe motive financiare. Adunarea parohială aprobă în unanimitate această propunere.

Tot în această adunare familia Florea, Nicolae și Valentina, donează casa, proprietate personală construită în anul 1898, din strada Magdi (actuala stradă Cireșului) nr. 38, Parohiei Timișoara Ronaț, cu destinație pentru capelă, având număr topo 18302-18303. Se aduc mulțumirile cuvenite într-o aclamație generală, sub conducerea părintelui paroh Arsenie Golumba, iar în ședința Consiliului parohial se acceptă donația casei pentru vecie și se ia hotărârea să fie amenajată ca și capelă parohială. Capela, deși micuță, lungă de 8 m și lată de 4 m, adică 32 m², a funcționat până în anul 1988.

Din 1958-1963 funcționează ca paroh la Ronaț preotul Botău Dimitrie, venit de la catedrala mitropolitană din Timișoara, care are o influență spirituală majoră asupra credincioșilor parohiei. Înzestrează capela cu iconostas din lemn și icoane realizate de pictorul Petru Iacobescu; de asemenea, se pun covoare și se așează icoane pe pereții văruiți, se achiziționează o strană pentru cântăreți, scaune cu spătar, așezate de jur împrejurul bisericii.

Părintele Botău pleacă în anul 1963 la Parohia Timișoara Fratelia, unde zidește actuala biserică parohială. A avut un fiu, Ionel Botău, care a slujit ca diacon, apoi ca diacon administrativ la catedrala din Timișoara și care a slujit sub doi ierarhi: Înaltpreasfințitul dr. Vasile Lăzărescu și Înaltpreasfințitul dr. Nicolae Corneanu.

Anul 1963 este anul de început al slujirii părintelui Cornel Crăciunescu în Parohia Ronaț, care constată că lăcașul de cult este bine întreținut și frumos, însă neîncăpător pentru credincioșii din parohie, și în plus lipsește o casă parohială și un oficiu parohial.

Prin PV nr. 4C din 11 martie 1972, la propunerea președintelui, preotul Cornel Crăciunescu, credincioșii hotărăsc să cumpere un imobil în strada Zănoaga, proprietatea doamnei Inaculovici Jivana, domiciliată în localitatea Lescovița, județul Caraș-Severin, cu suma de 26000 lei, după negocieri. Apoi, în Adunarea parohială se hotărăște cumpărarea imobilului cu destinația casă parohială, de pe strada Zănoaga nr. 2.

În 8 aprilie 1973, în PV 4C, preotul paroh prezintă proiectul pentru construirea bisericii cu devizul informativ legat de proiect, în locația Zănoaga nr. 2, iar Adunarea parohială îl aprobă în forma prezentată, apoi hotărăsc trimiterea spre aprobare autorităților de stat.

Serviciul de Arhitectură și Sistematizare al Județului Timiș recomandă parohiei să schimbe locația de pe strada Zănoaga nr. 2 cu un teren mai central în parohie, considerând că această locație este la marginea parohiei și este prea mică.

Doar în anul 1985 se ivește ideea cumpărării unei case parohiale pe strada Taborului nr. 20, cu suma de 280.000 lei.

Între timp s-au așezat lucrurile și nu se întâmplă nimic deosebit, până în 25 ianuarie 1987, cf. PV 3C, când Parohia Timișoara Ronaț primește prin testament imobilul de pe Calea Bogdăneștilor nr. 138 din partea credincioasei Emilia Muntean, ca ultim descendent al familiei Muntean, prin care se stipulează trecerea imobilului în proprietatea Parohiei Timișoara Ronaț și sunt îndeplinite toate formele notariale și trecute în CF toate datele parohiei. Entuziasmați de donația primită, se întocmește un proiect cu nr. 56 din 1987 pentru reparația casei parohiale de pe strada Taborului nr. 20, în valoare de 532.000 lei.

Preotul Cornel Crăciunescu este transferat, la cerere, la Parohia Mehala, rămânând vacant postul de preot al Parohiei Ronaț. Arhiepiscopia Timișoarei scoate postul la concurs. În urma examenului, postul de preot paroh a fost câștigat de preotul Nicolae Mircia. Acesta este instalat ca paroh, iar în data de 11 octombrie 1987 apare ca prezidând prima ședință a Consiliului parohial și se încep lucrările pentru o mai bună organizare a parohiei.

Din dorința credincioșilor de a avea un lăcaș de cult mai spațios și mai potrivit serviciilor religioase, în ședința din 27 ianuarie 1988, sub președinția preotului Nicolae Mircia, hotărăsc dezbaterea proiectului nr. 56/1988 privind amenajarea capelei din strada Taborului nr. 20, proiect în valoare de 317.800 lei, și trimiterea sa spre aprobare forurilor competente. Adunarea parohială avizează hotărârea Consiliului parohial și înaintarea spre aprobare.

Prin PV 12/2 iulie 1989, punct 1, este aprobată cu actul nr. 4718/1987 mutarea din capela veche de pe strada Cireșului 38 în capela nouă, biserica din strada Taborului nr. 20, construită pe temelia respectivei case parohiale. La punctul 2 se arată ajutoarele primite și se aduc mulțumiri după cum urmează: Sfintei Arhiepiscopii suma de 50.000 lei în data de 31 martie 1989; 10.000 lei de la Fondul de Întrajutorare de pe trimestrul I și II din 1989; de la Oficiul Protopopesc 14.250 lei; Parohia Timișoara I Cetate 20.000 lei; Parohia Fabric 30.000 lei de pe Calea Buziașului; Parohia Timișoara Fratelia 15.000 lei; Parohia Timișoara Mehala 15.000 lei și Parohia Timișoara Freidorf 15.000 lei.

În 13 august 1989 a fost presfințită viitoarea biserică de PC On. Aurel Miculescu, delegatul Arhiepiscopiei Timișoarei, de preotul paroh Nicolae Mircia și de preoții pensionari: Vichente Cuzma, Simion Bâtea și Teodor Gorea.